Se încarcă…

DESCOPERĂ DOBROGEA

Traseul de peste 1.000 km care pune în valoare natura, istoria, comunitățile și diversitatea culturală ale Dobrogei.

Despre Noi

Via Dobrogeana a pornit de la o întrebare simplă: cum ar arăta un traseu care să traverseze Dobrogea cap-coadă și să îi spună poveștile, să-i păstreze istoria și să o pună în valoare?

De la întrebarea asta am ajuns la un traseu de peste 1.000 de kilometri, gândit ca o legătură între locuri care, deși apropiate, sunt rareori descoperite în profunzime sau apreciate pentru adevăratul lor potențial. Un drum al apelor, care aduce împreună munți, deltă, sate, cetăți, ape și comunități atât de diverse, fără să-și propună să le simplifice sau să le omogenizeze.

Traseul Via Dobrogeana

Traseul poate fi parcurs în mai multe feluri — pedestru, pe bicicletă, ecvestru sau pe apă — pentru că Dobrogea merită explorată în propriul nostru ritm. Pe traseu se află peste 130 de localități — unele cunoscute, altele aproape uitate, dar toate parte din aceeași structură care definește Dobrogea ca regiune: diversă, stratificată și încă insuficient explorată.

Via Dobrogeana este, în esență, un mod de a parcurge Dobrogea altfel.
Nu rapid, nu fragmentat, ci legând lucrurile între ele — exact așa cum există deja.

Pedestru

Naval

Ecvestru

Rutier

Jurnal de călătorie

De-a lungul traseului, fiecare popas, întâlnire sau conversație aduce cu sine o poveste: despre comunități, tradiții, locuri mai puțin cunoscute sau experiențe care nu sunt întotdeauna marcare pe hartă.

Unele dintre ele sunt spuse de localnici, altele sunt descoperite pe cont propriu, pe parcurs. Însă toate au o undă comună, invariabil: Dobrogea.

Donează

DONEAZĂ ȘI TU!

De-a lungul traseului, fiecare popas, întâlnire sau conversație aduce cu sine o poveste: despre comunități, tradiții, locuri mai puțin cunoscute sau experiențe care nu sunt întotdeauna marcare pe hartă.
Unele dintre ele sunt spuse de localnici, altele sunt descoperite pe cont propriu, pe parcurs. Dar toate se transmit mai departe așa cum au făcut-o dintotdeauna: prin viu grai, dincolo de traseu.

Parteneri

Comunitatea Noastră